O carte pe săptămână

O carte pe săptămână reprezintă norma decentă pentru un critic de întâmpinare, cu atât mai mult cu cât el mai scrie și studii sau eseuri, își duce copilul la școală, plimbă câinele pe trasee lungi, dinainte calculate, petrece mult timp printre studenți la cursuri și seminarii, formează oameni tineri și încurajează debuturi, fiind prezent câteva ore zilnic și pe Internet, pentru a prelua comenzi de colaborare sau ca să onoreze unele mai vechi, cu scadențe în general respectate. Cartea de față prezintă jumătatea pedanta, disciplinată a celui care a scris, ca un program personal de evaziune, Visul lupului de stepă: 52 de texte, dedicate scriitorilor români, formează aici un „an ideal“ consacrat literaturii recente, compus din respect pentru munca altora, din admirație și entuziasm, dar și din responsabilitatea critică a disocierilor lucide, tranșante, atunci când cazurile o impun. Practicând cu plăcere cronica de întâmpinare de mai bine de 30 de ani, autorul cărții de față știe prea bine că nu laude așteaptă în primul rând scriitorul român din partea criticului său, ci înțelegerea obiectivă a demersului literar și onestitate. În consecință, se prea cuvine ca recenzentul să rămână un om marginal și să privească vedetele din penumbră. În ultimă instanță, critica de întâmpinare devine stil prin coregrafia subtilă a distanțărilor reciproce: a scriitorului de sine însuși prin intermediul criticului său, și a acestuia din urmă de propria sa fixație, prin mijlocirea cărților mereu noi pe care le citește.